El e...

Nu-l cunosc. Nu-i cunosc familia şi nici vîrsta. Dar îl cunosc pe el tot. E obişnuit. Aşa arată el pentru alţii. Părul negru obişnuit. Ochii negri sau căprui închis. Nasul drept, nici mic nici mare. Buzele cărnoase. Nu foarte înalt, nici zdravăn nici slab. În general, un băiat obişnuit. Originalitatea lui e în aceea că voi nu vedeţi ceea ce văd eu. Şi asta îmi place. Voi nu vedeţi imensa lume în ochii lui. Voi nu observaţi întunecimea lor. Nu vedeţi cît sunt de trişti. Nu vedeţi acea luminiţă. Iar eu îi observ îndata. Vocea lui e obisnuită, ca a unui bărbat la vîrsta sa.Iar eu văd în această voce cu totul altceva. Aud ceea ce mulţi din voi nu aud. Observ îndată cum se simte. Vocea lui multe ce poate spune. Dar zîmbetul? Pentru voi e un zîmbet obişnuit. Dar eu vad în zîmbetul lui lacrimi, durere. Voi niciodată nu veţi vedea asta, pentru că el se maschează foarte bine. Iar pe mine asta nu mă amăgeste. Acum îl ştiu prea bine. Îi place singurătatea.Cînd va avea o iubită va fi sever, va comanda...poate chiar va striga la ea, dar o va iubi. Puternic. Iar acestei fete îi va plăcea cum se poartă el, căci doar ea va şti că asta e din dragoste.

...şi toate astea te voi învăţa

Te voi învăţa să-ţi fie dor de mine... Să înţelegi că timpul învaţă, dar nu vindecă...Că fericirea este fiecare moment petrecut împreuna...Şi că la despărţire apare mereu dorinţa unei noi întîlniri.
Te voi învăţa să mă doreşti pînă la fericire, pînă la durere... şi fără ca să mă atingi să mă posezi...să simţi că sunt plină de tine. Iar eu voi primi tot şi voi înţelege, voi iubi şi voi aştepta aproape fără gelozie. Tu doar să nu mă pierzi, căci asta nu te voi mai învăţa eu...